MIHAI IONESCU

In 1971, intr-o zi obisnuita a lunii mai, comandantul Mihai Diaconescu, secundul Cornel Vasile si telegrafistul Ionescu s-au urcat la bordul avionlui IL 14, pentru o cursa Bucuresti- Oradea si retur.

Pana la Oradea nu au fost probleme, totul a decurs normal. La intoarcere, pentru plecarea de pe aeroportul din Ardeal s-au imbarcat 16 pasageri. In cabina de pilotaj, secundul si telegrafistul isi pregateau aparatele de zbor.

Afara, in jurul avionului, mecanicul Vasile Cojocaru a luat la puricat aeronava. In preajma se mai aflau paznicul, un securist si un militian, toti angajati ai aeroportului.

Piratii au atacat cu un Moskvici

Avionul se pregatea de plecare. Era liniste. Comandantul era in aerogara, isi lua actele si documentarea meteorologica. In acest moment de acalmie si de asteptare, a aparut din fata aerogarii un Moskvici rosu si a intrat in viteza peste flori, peste borduri, spre avion. Cojocaru striga cat il tinea gura ca nu e voie sub avion. Insa, rumoare.

Din masina au coborat patru insi inarmati cu pusti. Intr-un moment de nebunie, mecanicul a sarit la ei, insa a fost redus repede la tacere dupa ce a fost lovit in cap de un altul. Din masina au mai coborat doi, la fel de inarmati.

Preluarea controlului

Vasile Cojocaru a fost luat pe sus si dus in avion. Aveau nevoie de el, credeau ca e capitanul. Piratii au preluat controlul in zona avionului. Responsabilii cu securitatea nu au avut reactie. "Deturnarea unui avion in anii a"�70, poate fi considerata ca fiind unica si chiar spectaculoasa, avand in vedere mai ales finalul pentru echipaja"�, povesteste Dumitru Caraman, pilot de linie care si-a petrecut trei sferturi din viata in aer si a refacut povestea pas cu pas din relatarile colegilor care au trait cosmarul deturnarii.

La peste 40 de ani de la eveniment, el isi aminteste ca primul a fugit securistul, al doilea militianul si al treilea paznicul, fugarit si dezarmat de un pirat. Toti piratii vorbeau in ungureste. Pasagerii erau in spaimantati si nu stiau ce sa faca.

"Pentru a se putea intelege mai bine cu echipajul, piratii au adus din spate o doamna care vorbea ungureste - era sotia unuia mare din Militia oradeanaa"�, precizeaza pilotul Caraman.

Calatorie cu arma la tampla

Doi dintre teroristi erau in cabina cu cutite si arme indreptate spre membrii echipajului. Ceilalti patru erau cu pasagerii. Amenintarile erau tot mai apasatoare, avionul trebuia sa decoleze. Dupa ce au pornit motoarele, piratii au trasat directia - Viena. In tara a fost data alarma de gradul unu. Seful Securitatii a alertat aviatia militara din Timisoara.

"Generaulul Puiu Dumitru a primit ordin sa salte aviatia de vanatoare si sa doboare avionula"�, rememoreaza Dumitru Caraman. Avionul a decolat, iar de jos, fara ca membrii echipajului sa simta, s-a tras. Cauciucurile au fost sparte.

Dupa ce au luat in inaltime, Cojocaru a incercat sa-i sopteasca lui Cornel Vasile sa o ia spre Arad si a mai fost lovit o data, semn ca ungurii stiau totusi si romaneste.

Aterizarea, un cutremur de gradul 8

Trei avioane de vanatoare au fost ridicate sa incadreze aeronava deturnata si asteptau ordinul de a trage. Telegrafistul Ionescu se chinuia de zor sa reuseasca o legatura cu Aradul. Raspunsul a fost o lovitura puternica de arma de la unul dintre pirati. Flancat de avioane militare, aeronva deturnata a trecut in Ungaria.

Cand au ajuns la Budapesta, piratii au inceput sa se cinsteasca cu bautura, siguri pe reusita lor. "Viena stia de aceasta deturnare. Au aterizat, iar pentru ca rotile din fata ale triciclului erau sparte, a intrat intr-un trepidaj, aidoma unui cutremur de gradul 8a"�, subliniaza Caraman. Aeronava a fost incadrata de pompieri, Salvari si politisti.


VERDICTUL SECURITATII

Pilotii, vinovatii fara vina

Cand au ajuns pe aeroportul din Viena, piratii s-au sucit. Au cerut alt avion si au spus ca vor sa mearga spre Munchen. Dupa mai bine de doua ore, dupa ce li s-au dat asigurari ca nu li se va intampla nimic, piratii au eliberat pasagerii. Impreuna cu echipajul, acestia au fost transportati in aerogara. Separat, au fost adusi si piratii. A fost organizata o ancheta- fulger.

"La confruntari, piratii au recunoscut bestialitatile pe care le-au comis, in special faptul ca l-au maltratat pe mecanicul de bord Vasile Cojocaru, luandu- l drept comandant. Cu aceasta, rolul si prezenta piratilor a incetat, nestiind nici pana azi ce s-a intamplat cu ei, daca au fost eliberati sau condamnati la detentiea"�, se intreaba aviatorul Caraman.

Spre Baneasa, supravegheati de baietii cu ochi albastri

La intoarcerea in Romania, pasagerii si echipajul au fost preluati de un alt avion, trimis special. De la imbarcare si pana la sosirea pe Aeroportul Baneasa au fost supravegheati de persoane care nu i-au slabit din ochi. Securitatea a dorit sa musamalizeze cazul.

Mecanicul Vasile Cojocaru, de exemplu, a fost internat la scurt timp la psihiatrie. Cu mari chinuri, dupa o perioada, a fost reangajat in aviatie. "Cand am stat de vorba ultima oara cu dansul, cand a auzit ca e vorba despre Viena, a dat bir cu fugitiia"�, isi mai aminteste Dumitru Caraman.

Puscarie, pentru ca au fost rapiti

Ceilalti membri ai echipajului au avut o soarta si mai trista. Capitanul Diaconescu si telegrafistul Ionescu au fost condamnati la cate 4 ani de inchisoare, insa au fost eliberati dupa un timp. Mai mult de rusinea internationala.

"Fiind foarte puternic afectat, Diaconescu nu a rezistat si a murit la scurt timp a"�, mai specifica pilotul de curse de linie si coleg cu el, Dumitru Caraman. In timpul anchetei, secundul Cornel Vasile a fost batut cu bestialitate.

"La interogatoriu a participat insusi seful Securitatii Statului, Patilinet. In loc sa fie decorat, a fost batut, calcat in picioare, facut tradator si dezonorat. Vreo cinci ani, a trebuit sa faca pe mecanicul auto la spalat de piese, pana cand cei care i-au frant aripile n-au mai avut aceeasi forta si i-au fost reconsiderate calitatile de bun zburatora"�, isi aminteste comandantul Caraman.

Multa vreme, cei care au facut parte din echipajul avionului deturnat s-au ferit sa vorbeasca despre acel cosmar. Ori de cate ori venea vorba, se refugiau in tacere.