taromistii

Mesaj postat de Adrian pe forumul ANAP

In jos

Mesaj postat de Adrian pe forumul ANAP

Mesaj Scris de magduuu la data de Sam 23 Aug - 3:26

O informaţie apărută pe „surse guvernamentale” reaprinde discuţia despre pensiile speciale. Văzută de cei vizaţi ca o reparaţie a unor confiscări abuzive, de unii analişti ca o măsură electorală şi drept păguboasă de reprezentanţi ai fostei guvernări, măsura ar intra în vigoare din 2015.

Aviatorul Constantin Manolache se aprinde ca flama unui arzător cu gaz când vine vorba despre pensiile pe care, acum patru ani, Guvernul Boc a decis să le transforme în scrum. Atunci, în toamna lui 2010, cei 1200 de pensionari aviatori din toată ţară au primit fluturaşe de pensii cu sume cu 70% mai mici decât aveau înainte. Nu vrea să spună ce pensie avea înainte şi după tăiere, ca să nu mai aţâţe „răutatea românilor”.
„Abuziv”, „dictatorial”, „nesimţiţi”, sunt termenii în care Manolache, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Aviatorilor Pensionari, se referă la decizia de eradicare a aşa numitelor pensii speciale.
„Vi se pare mare o pensie de 2000 de euro? De ce nu le spune pensii nesimţite la pensiile mici? De ce le place românilor că dacă cineva are, să nu mai aibă, ‘că n-avem nici noi’? Pe vremea lui Ceauşescu, atunci când pensiile de rând în România erau de 7-800 de lei, aviatorii mei aveau 7.000, 8.000, chiar 12.000 de lei. Deci şi comuniştii, acei dictatori otrăviţi cum erau ei, respectau nişte meserii, nişte sacrificii, nişte oameni de elită. Astăzi, acest stat aşa-zis de drept calcă totul în picioare,” răbufneşte Manolache.
„Ha, ha, te-am păcălit, nu-ți dau!”
Pe fostul aviator nu îl încălzeşte anunţul recent lansat de surse guvernamentale pe agenţia Mediafax, potrivit căruia Guvernul ia în considerare „renunţarea la plata îndemnizaţiilor şi revenirea la pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi, personalul auxiliar din magistratură şi personalul auxiliar din Parlament."
„Eu nu am încredere că acest lucru se va întâmpla. Politicienii au făcut multe promisiuni şi nici 2% nu s-au respectat. Sunt convins că sunt în stare ca a doua zi să zică ‚ha, ha, te-am păcălit, nu-ţi dau!’. Se schimbă legile de la o zi la alta, cu încălcarea principiilor de drept. Şi ăsta nu mai e stat de drept, e stat dictatorial,” spune Manolache, potrivit indemnizaţiile la care se face referire nu au ajuns niciodată la aviatori.
Pe lângă aviatori, anunţul se referă şi la diplomaţi, grefieri şi personal auxilaiar din Parlament. În total, în jur de 7000 de oameni, estimează Doina Pârcălabu, fost preşedinte al Casei Naţionale de Pensii între 2009 şi 2012.
„Cu tot cu magistraţi, dar aceştia au rămas (n.r. nu le-au fost tăiate pensiile), erau cam 8000, din câte îmi amintesc. Deci vorbim de în jur de 7000, fără” spune Pârcălabu.
De ce grefieri şi aviatori, dar nu şi medici?
Cu o experienţă de 13 ani în sistemul de pensii, pe diferite funcţii, Pârcălabu explică geneza pensiilor speciale şi modul în care s-a stabilit că anumite profesii merită atenție specială, iar altele nu.
„Pensiile de serviciu s-au stabilit prin legi speciale, pentru fiecare categorie în parte. Magistraţii au avut legea lor, legea 303, aviatorii aveau iarăşi o lege specială. Îmi aduc aminte că ne trezeam cu ele şi nici nu eram întrebaţi, pentru că nu erau de competenţa noastră, dar ne trezeam cu ele că aveam atribuţii în ceea ce priveşte aplicarea lor. Totul depinde de puterea de convingere, toate legile merg prin Parlament”, spune Pârcălabu.
Aceasta spune că pensiile speciale se plăteau din bugetul de stat, şi nu din bugetul asigurărilor: „Se calcula o pensie conform contribuţiei, care se plătea din sistemul public al asigurărilor, şi în situaţia în care legea specială respectivă dădea un drept mai generos, diferenţa dintre pensia conform contribuţiei şi acel calcul se dădea din bugetul de stat. Influenţa se vedea pe bugetul consolidat al statului, care acoperea diferenţa respectivă.”
Toți pensionarii ar trebui plătiți pe baza aceluiași principiu, spune fostul ministru al Muncii între septembrie 2011 şi februarie 2012, Sulfina Barbu, care nu vede cu ochi buni reîntoarcerea la un sistem pe care îl consideră discriminatoriu.
„Un astfel de proiect care ar duce la revenirea la pensii speciale ar fi incorect. În primul rând, ar duce la modificarea legii 263, care a stabilit un principiu foarte sănătos, şi anume al contributivităţii şi care a unificat toate sistemele de pensii şi actele normative în domeniul pensiilor în România tocmai pentru a aplica un principiu corect: fiecare, după contribuţia pe care o are, să primească pensia. Cred că este păgubos şi periculos pentru sustenabilitatea sistemului de pensii din România,” spune Sulfina Barbu.
„Îi câştigă la vot”
Ştampila de promisiune electorală se potriveşte cel mai bine acestui anunţ, consideră Sorin Ioniţă, membru al think-tank-ului Expert Forum, specialist în reforma adminstraţiei publice, dezvoltare şi politici publice.
„O măsură electorală, strică atâta reformă, nu multă, cât s-a făcut în sistemul de pensii în anii trecuţi. Asta e situaţia, mergem îndărăt. Dacă Ungaria merge îndărăt, putem şi noi,” spune Ioniţă.
Deşi anunţul vizează un număr relativ mic de pensionari, raportat la marea masă a acestora, Sorin Ioniţă îl cataloghează drept o măsură populistă: „Nu sunt puţini. Vin şi ceilalţi (n.r. alte categorii de pensii speciale). Oamenii nu se revoltă, nu au sentimentul redistributivităţii, că dacă se altuia, se ia de la el. Gândesc că „vine aşa, dintr-un sac al statului şi, dacă statul dă, foarte bine, poate îmi vine şi mie rândul”. Deci nu mă aştept să îi piardă pe ceilalţi la vot, în schimb, îi câştigă pe ăştia.”
Pensiile de serviciu, denumite „speciale” pentru că vizau doar anumite profesii şi erau reglementate de legi speciale, au fost tăiate în urmă cu patru ani, de Guvernul Emil Boc. Anterior tăierilor, nivelul acestora ajunsese la sume considerate exorbitante, comparativ cu ale ceilorlalți pensionari. Astfel, în condiţiile în care unul din zece pensionari primea o pensie minimă garantată de 350 de lei, un fost aviator încasa în medie lunar 9000 de lei. După tăiere, a rămas cu 1800. Un diplomat avea în medie 5000 de lei, faţă de 2000 de lei, după tăiere.
Cabinetul premierului Victor Ponta nu a avut nicio ieşire publică referitoare la anunţul transmis de surse guvernamentale agenţiei Mediafax cu privire la posibila reintroducere a pensiilor speciale.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/%E2%80%9Evi-se-pare-mare-o-pensie-de-2000-de-euro-%E2%80%9D-asteptarile-pensionarului-manolache-de-la-actualul-guvern-346983




magduuu

Mesaje : 106
Data de inscriere : 02/03/2011

Sus In jos

Re: Mesaj postat de Adrian pe forumul ANAP

Mesaj Scris de Maxim la data de Dum 24 Aug - 19:58

Aceste comentarii cuprinse in articol, sunt facute de o publicatie ce este impotriva noastra. Dupa cum vedeti nu este un interviu asa cum se face un interviu. E ca si cum un ziarist de la RL ar fi tras cu urechea la discutia dintre cativa aviatori, sau dintre un aviator si altcineva, pe tema pensiilor. Iar acel ziarist ar fi auzit ca Manolache a spus ceea ce e scris mai sus.
Ori eu vreau sa cred ca asemenea cuvinte nu au fost spuse ca sa fie publicate, poate au fost spuse la nervi, la presiunea atator intrebari venite din interiorul breslei aviatorilor care au ajuns la limita...
Daca i-a scapat asemenea expresii e o greseala dar scuzabila si de inteles pentru ca orice om poate avea momemte cand nu-si mai poate controla limbajul, iar noi chiar avem suficiente motive sa nu ne mai putem abtine. 
Avem promisiuni inca de cand era USL-ul in opozitie. Proiectul de lege a fost in permanenta sustinut de ANAP, monitorizata orice miscare, intervenit in comisii..., iar la un moment dat a trebuit sa se faca fata si acelor amendamente cu indemnizatiile introduse "pe sub masa" si chiar sustinute in mod asemnator (pe usa din spate) de unele colege de ale noastre (au ajuns la persoane influiente de sus si-au determinat aparitia acestor amendamente)... Si atunci cand speri la sprijinul celor de sus iar cativa din breasla te tradeaza, cred ca este de inteles sa-ti  mai pierzi controlul.

Maxim

Mesaje : 33
Data de inscriere : 07/03/2011

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum