taromistii


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

taromistii
taromistii
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

pensiile speciale ale magistratilor

In jos

pensiile speciale ale magistratilor Empty pensiile speciale ale magistratilor

Mesaj Scris de Admin Mar 20 Aug - 20:38

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, la finalul ședinței CSM, că plenul Consiliului a aprobat propunerea de eliminarea a pensiei speciale pentru magistrații care au fost condamnați pentru corupție sau care au adus atingere prestigiului Justiției. Actul normativ se aplică și celor care sunt în prezent condamnați definitiv, notează Agerpres. ”Nu se pune problema de o modificare a ceea ce am propus noi pentru că noi am adus pe masa CSM-ului un text pentru a fi dezbătut. În urma unor dezbateri, au rezultat câteva propuneri tehnice din partea CSM care vor fi însuşite de MJ şi am convenit asupra acestor categorii de infracţiuni în domeniul de aplicare a legii. Am stabilit, de asemenea, că această lege, din momentul în care va intra în vigoare, se va aplica şi celor care au fost condamnaţi până acum pentru fapte de corupţie şi vor pierde această pensie imediat ce legea va intra în vigoare”, a declarat Robert Cazanciuc.Legea nu se aplică retroactiv, a precizat ministrul Justiției.”De aceea, cei care în momentul de faţă au fost condamnaţi şi primesc pensie nu vor mai beneficia din momentul în care legea va intra efectiv în vigoare”, a declarat Cazanciuc.Aceștia nu vor fi nevoiți să returneze banii, a completat ministrul, dar cei care primesc această pensie în prezent nu vor mai beneficia de ea din momentul intrării în vigoare a noii legi.În cel mult două zile de la primirea textului de la CSM, legea va cunoaște forma finală, a mai declarat Robert Cazanciuc.
Roxana Dobre, A.M.PRESS
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 1590
Data de inscriere : 15/02/2011

https://taromistii.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum