taromistii

La Multi Ani, TAROM !

In jos

La Multi Ani, TAROM !

Mesaj Scris de Admin la data de Mier 4 Iul - 12:06

[size=36]La Multi Ani, TAROM !
Distribuie articolul:

FacebookTwitterGoogle+Email
[/size]





Nu am vrut sa treaca aceasta zi fara a marca ziua in care Tarom, compania aeriana nationala a Romaniei implineste 60 de ani. Si cu bune si cu rele, nu pot sa nu marchez aceasta zi aniversara pentru aviatia romaneasca. Mai ales ca am petrecut ceva timp impreuna cu Tarom – m-am uitat acum in statistica personala si am descoperit ca am zburat de 158 ori la bordul aeronavelor Tarom, parcurgand 120.000 kilometri, iar 9 zile din viata mea au trecut intr-un avion Tarom. Asa ca e o legatura veche. Deci, La Multi Ani, Tarom !



Primul meu zbor in viata a fost cu Tarom. Era ziua de 1 septembrie 1991 si plecam la bursa in Olanda, era prima mea iesire din tara. Viza o capatasem in ultima secunda, vineri, dupa inchiderea consulatului, iar doua zile mai tarziu, duminica dimineata insotit de un card de rude plecam spre acea Nirvana numita Europa Occidentala. Era un zbor in necunoscut, intr-o lume fabuloasa, dar enigmatica, un loc in care habar n-aveam ce ma poate astepta. Controlul de la Otopeni era ca pe vremea lui Ceausescu, cu numeroase filtre si cu politisti cu apucaturi de militieni. Dar ce conta, plecam in Olanda, plecam in Europa ! Cand am ajuns in zona de imbarcare a aeroportului (acolo unde se ridica acum bagajele) si am vazut avioanele acelea colorate, m-am indragostit subit de aviatie. Mi-aduc aminte ca ochii mei au ramas lipiti de geam, uitandu-ma la acele mari pasari de fier, dar si ca am ramas uimit de bogatia de sticle cu bauturi exotice din „tax free shopping”-ul din Otopeni. N-am avut insa prea mult timp sa-mi trag sufletul. Incepea imbarcarea.
La Amsterdam am zburat cu un avion romanesc, cu un avion Rombac 1-11, unul din cele 9 exemplare produse la Fabrica de Avioane Bucuresti (poreclita in epoca „Fabrica de Avion” pentru ca producea doar un avion pe an), actualul Romaero Baneasa. Am fost intampinati de stewardeze cu o tinuta martiala care ne-au manat la locurile noastre. Apoi, au venit cu sampania. Era un ritual obligatoriu al timpului. Nu beam alcool (nici acum nu beau), dar m-am supus. Am sarbatorit primul meu zbor cu un pahar de sampanie Zarea. Cateva minute mai tarziu, vecinii mei erau deja la al patrulea sau al cincilea pahar si incepusera cererile insistente de whiskey.

 

Avionul trebuia sa zboare direct la Amsterdam, dar pentru ca mai erau cativa turisti olandezi pe Litoral, am facut o tura si pe aeroportul Mihail Kogalniceanu de langa Constanta sa-i luam. Apoi am taiat-o direct la Amsterdam. Daca pe traseul Bucuresti – Constanta am fost OK, odata ajunsi la 10.000 metri in drum spre Schiphol, m-a apucat raul de avion, iar cand am ajuns la Amsterdam am varsat in celebra punga care o gasiti si in ziua de azi in scaun. Pe atunci, se folosea des, acum nu cred ca am mai vazut pe nimeni folosind-o de ani de zile. Mi-a fost frica ca o mostenesc pe mama care de cate ori zbura umplea pungile. Dar curand aveam sa aflu ca nu aveam rau de avion in general, ci doar rau de Rombac 1-11. Dupa vreo 6 ani cand deja aveam vreo 20 – 30 zboruri la activ, pe o cursa Bucuresti – Praga operata tot de un Rombac 1-11 mi-a fost iar rau. Nu mi-a fost rau pe Antonoave, Cessna sau Ilyushine, ci doar pe Rombac. C’est la vie.
Dupa ce am intrat in campul muncii, am inceput sa zbor mai des. Si atunci daca aveam de ales, alegeam Tarom. Ma simteam ca acasa. Pur si simplu, imi placea atmosfera. E drept, cursele erau goale, eu zburam des la business class (unde aveam stewardeza personala, de multe ori fiind unicul pasager) si totul era minunat. Desi varsta stewardezelor se apropia de pensie, iar fizicul lor nu era nici pe departe de fotomodele, aparuse zambetul, nu mai aveau tinuta aia de „bat in fund” de la primul meu zbor. Si asta ma facea sa ma simt bine.

Am prins si niste zboruri cu Antonoavele 24 ale Taromului. Alea chiar erau filme de groaza. Noroc ca a aparut meteoricul Dac Air cu niste avioane canadiene De Havilland Dash 8 si Bombardiere care aratau ca in filmele cu milionari. Am zburat cu Dac-ul spre Timisoara de cateva ori si era bataie pe bilete. Cursele de Timisoara ale Dac Air si ale Taromului plecau pe la 7 dimineata din Baneasa la o diferenta de 5 minute. La birourile liliputane de check in era o imbulzeala imensa si un haos legendar, asa ca uneori te trezeai sa zbori cu Taromul desi aveai bilete pe Dac Air si vice-versa. Mi-aduc aminte si acum de figurile putin umilite ale fetelor de la Tarom care stateau la usa Antonovului obosit, vis-a-vis de fetele imbracate ca niste fotomodele de la Dac a caror zambet stralucea pe fundalul sagetii Dash 8. Desi si Dac Air era companie romaneasca si arata intr-un mare fel, totusi Tarom era compania noastra nationala. Si ma intrista umilinta lor.
Aparitia Dac Air a avut insa un efect salutar asupra Taromului. Compania nationala a hotarat intr-un final sa arunce Antonoavele si Ilyushinele si si-au cumparat avioane ATR 42, care desi nu erau la fel de stralucitoare ca Bombardierele, erau totusi din aceeasi clasa – o clasa stralucitoare. In plus, au aparut mai multe Boeing-uri 737 care aratau chiar bine.
In ciuda schimbarii de flota (atat cea de long-curier, cat si cea de short-curier), Tarom inregistra pierdere dupa pierderi. In 2000, ministrul transporturilor Anca Boagiu a cerut falimentul companiei nationale. S-a decis insa pana la urma schimbarea managementului (a venit Nicolae Demetriade ca CEO, unul din veteranii Taromului si fondatorul Happy Tour) si privatizarea companiei nationale. Privatizarea insa a esuat, nici un investitor nefiind interesat de o companie nationala aflata in faliment a unei tari inca paria. Uitandu-ma retrospectiv, poate a fost mai bine. Bulgaria a privatizat Balkan-ul cu niste milionari de carton din Israel, iar Ungaria a dat Malevul pe mana unor rusi dubiosi. Taromul zboara, Balkanul si Malevul sunt istorie.
Anii 2000 au fost ani buni. Au aparut avioane noi si faine, stewardezele erau tinere si chicoteau, iar mancarea de pe Tarom era chiar dintre cele mai bune de pe companiile aeriene europene. De altfel, chiar si in ziua de azi, cand multe companii nationale iti dau doar alune si zambete, Taromul continua sa dea mancare calda pe cursele de peste 2 ore. Din pacate, zambetele de pe Tarom au cam disparut. Si asta doare.
Am zburat si anul acesta cu Tarom. Din pacate, am simtit o atmosfera mai sumbra. Daca te uiti cu atentie la mansete si gulere, se vede ca uniformele sunt invechite, mult trambitatele innoiri de flotila se lasa asteptate, iar cale cateva avioane care au televizoare la bord nu mai difuzeaza mare lucru. Revad imaginea unui Tarom imbatranit si trist de la finalul anilor 90, a unui Tarom secatuit de clasa noastra politica hulpava, un Tarom care inca zboara desi companiile nationale ale Belgiei, Elvetiei, Slovaciei, Bulgariei si Ungariei au incetat din viata in ultimul deceniu. Un Tarom care in ciuda lipsurilor de tot soiul se ambitioneaza sa reziste si asta datorita oamenilor „marunti” din cadrul companiei, nu a managementului. Am avut ocazia sa cunosc fosti taromisti, dar si actuali taromisti. Si ce m-a socat este ca acesti oameni chiar iubesc Taromul. Si am simtit ca spre deosebire de multe alte companii pe care le-am cunoscut mai mult sau mai putin in care angagajatii nu au absolut nici un sentiment fata de ele, taromistii chiar iubesc Taromul. Din pacate, guvernantii nostrii nu iubesc Taromul. Il vad ca pe o vaca de muls. Si asta se vede.
Da, stiu ca pe multa lume a iritat greva spontana a echipajelor de saptamana asta. Am vazut tot soiul de idioti scriind pe Facebook „mori Tarom”. Daca Taromul moare, va dati seama ca preturile la biletele de avion explodeaza. Pentru ca in aviatie, la fel ca oriunde, competitia duce la preturi scazute. Si asta se vede daca analizezi diverse rute. De ce credeti ca Bucuresti – Budapesta costa mai mult decat Bucuresti – Roma ? Pentru ca nu e competitie. E monopol. De aceea, avem nevoie si de Compania Nationala de Transport TAROM, si de Wizz Air, si de Blue Air, si de cat mai multe companii aeriene sa aterizeze pe cat mai multe aeroporturi romanesti.
As putea sa scriu mult si bine, am nenumarate amintiri despre Tarom – de la zboruri zbuciumate in furtuna la aterizari impecabile pe crivat si zapada cand avioanele altor companii se roteau deasupra Otopeniului si se intorceau la baza, cu aterizari care merita ovatii. Trebuie s-o recunoastem, Tarom nu mai este o companie de top. Este o companie suferinda care trebuie revitalizata. Pentru ca dupa cum spunea nu mai stiu cine „O tara trebuie sa aibe un steag, o echipa de fotbal, o bere si o companie aeriana nationala”. Si acea companie este TAROM.
La Multi Ani, TAROM !



Autor (nesemnat)

_________________
Preda
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1515
Data de inscriere : 15/02/2011

http://taromistii.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum