taromistii

OUG 59/2017

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

OUG 59/2017

Mesaj Scris de Admin la data de Mier 25 Oct - 7:48

Ordonanța de urgență nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 august 2017

 
Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020 referitoare la necesitatea asigurării și respectării principiului echității pentru pensionari, neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanță de urgență generează adâncirea discrepanțelor existente între diferite categorii de pensionari, determinate de cuantumul pensiilor de serviciu care este vădit mai mare față de pensia medie din sistemul public de pensii, sistem care are la bază, printre altele, principiul contributivității, al solidarității și egalității de tratament între asigurații sistemului.
Potrivit legislației în vigoare, aceste categorii de pensii de serviciu se actualizează anual în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate.
În condițiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creșteri anuale semnificative ale salariilor, neadoptarea prezentului act normativ, astfel încât actualizarea pensiilor de serviciu să nu se mai realizeze în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, ar produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate.
Prin urmare, în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echității și egalității de tratament între asigurații sistemului de pensii, dar și pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat se impune adoptarea unei soluții imediate, prin modificarea actelor normative cu caracter special care instituie categoria pensiei de serviciu.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Ar. I. - Articolul 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 425. - Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată."

_________________
Preda
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 1481
Data de inscriere : 15/02/2011

http://taromistii.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum